#Finlanda (2024) – nouă monedă comemorativă de 2 Euro: Arhitectura finlandeză.

La data de 30.08.2024, a fost lansată a doua monedă comemorativă de 2 Euro din acest an a Finlandei, monedă cu tema ” Gesellius, Lindgren, Saarinen – arhitectură finlandeză”, monedă dedicată istoriei și celor mai reprezentative exemple de arhitectură finlandeză. 

Pe avers, sunt prezentate patru lucrări reprezentative ale celor trei arhitecți Herman Gesellius ,  Armas Lindgren  și  Eliel Saarinen, cu turnurile clădirilor orientate spre centrul aversului: Muzeul Național al Finlandei  (1905–1910),  complexul Hvitträsk  (1901–1903),  Casa Tallberg (1898) și Pavilionul Național al Finlandei la Expoziția Mondială de la Paris din 1900. Numele celor trei arhitecți apare între turnurile celor patru clădiri. Se mai pot observa prescurtarea numelui țării FI, marca monetăriei și anul baterii 2024. 

Reversul monedei este cel standard al monedelor de 2 Euro. 

Moneda are un tiraj de 400.000 buc., din care 4.800 buc în variantă proof. Este posibil să fie ultima monedă comemorativă  de circulație de 2 Euro bătută de Monetăria Finlandei, aceasta anunțându-și închiderea activității anul viitor. 

Gesellius, Lindgren, Saarinen — a fost o firmă de arhitectură înființată la Helsinki în 1896 de arhitecții  Herman Gesellius ,  Armas Lindgren  și  Eliel Saarinen  (ultimul fiind și designerul bancnotelor finlandeze din  1922). 


Surse: moneta.fi, news.notafilia.com, new.coinsweekly.com 

#atlasulbanilor #numaidesprebani #monede #bancnote #numismatica #notafilie #finlanda #euro


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu