Între 1920 si 1939, pe harta Europei a existat un mic oraş stat, scuza folosită de către Germania pentru invazia Poloniei și declanșarea celui de-al doilea război mondial. Cunoscut în prezent ca Gdansk, oraș polonez pe țărmul Mării Baltice, orașul liber Danzig a fost o invenție a marilor puteri învingătoare în Marele Război.
Îndeplinirea promisiunii făcute Poloniei de acces la Marea Baltică, suprapusă peste divergența anglo-franco-americană legată de cui ar trebui să aparțină orașul Danzig, a dus la crearea "coridorului polonez" între acesta şi Germania, iar orașul (și aproape 2000 km2) a fost desprins de Germania şi declarat zonă liberă, sub protecția Ligii Națiunilor (prima versiune a ONU), în uniune vamală cu Polonia şi fără suzeranitate. La momentul respectiv germanii reprezentau peste 90% din populație, iar la est Danzig se învecina tot cu Germania, enclava Prusia de Est cu capitala la Königsberg, actuala enclavă Kaliningrad. Oraşul pendulase de-a lungul istoriei între Polonia, Prusia, temporar Rusia şi mai fusese "oraș liber" după cucerirea napoleoniană, între 1806 și 1814, până la reanexarea de către Prusia şi includerea ulterioară în Imperiul German. "Amsterdam-ul Estului" beneficiase aproape tot timpul de un grad de autonomie, datorită importanței strategice dată de controlul gurii Vistulei.
După anexarea nazistă şi începutul războiului a urmat persecuția asupra polonezilor şi evreilor, apoi ocupația sovietică (care au şi oprit o fâșie din estul teritoriului) şi exodul germanilor din oraşul devenit acum polonez.
În perioada de oraș liber interbelic, Danzig a emis monede pe sistemul 1 gulden = 100 pfennig, inclusiv câteva notgeld-uri în 1920.
Moneda de azi este 1 gulden 1923, bătută în argint într-un singur an. Pe o față este stema orașului, aproape nemodificată din 1457, cu doi lei care susțin un scut, pe care sunt două cruci și o coroană. Deasupra este o stea cu cinci raze, iar sub o linie este anul. Pe cealaltă față, o corabie cu pânze şi o altă stea separă denominarea, dedesubt fiind numele orașului: "Freie Stadt Danzig" (Oraşul Liber Danzig), cu o scriere sugerând alfabetul gotic.
Moneda a fost emisă într-o cantitate consistentă pentru un oraș de sub 400.000 locuitori, fiind emise 3,5 milioane monede, dar dintre acestea un milion au fost topite pentru a emite alte monede în 1927.
Bogdan Jovi
05.04.2021
#atlasulbanilor #numismaticapentrutoti
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu