Tot în zona germană se află unul dintre microstatele Europei, Liechtenstein, cu o suprafață cam cât oraşul Constanța (160 km2) şi populație cât Mangalia (38000 locuitori), în măsura în care statisticile noastre pot fi credibile.
Fostă parte a Confederației germane, se separă de aceasta odată cu înfrângerea Austriei în 1866 de către Prusia, rămânând în sfera austriacă de influență, lucru explicabil şi de proprietățile casei regale în zona habsburgică. Numele statului (şi al familiei regale) înseamnă în germană "piatră uşoară".
Prințul Johann II, conducător al principatului între 1858 şi 1929, a schimbat timpul domniei sale trei sisteme monetare: din 1862 Vereinsthaler-ul (pe modelul prusac), din 1898 coroana de 100 helleri, apoi din 1920 francul de 100 rappen, similar modelului elvețian. De altfel, din 1924, cele două state sunt într-o uniune vamală, francul din Liechtenstein apărând doar în emisiuni jubiliare.
Moneda de astăzi este 1 coroană 1915, emisă intermitent, doar în 4 ani, între 1900 şi 1915, şi are aceleaşi caracteristici (Ag 835, 5 g, 23mm /1,5 mm) ca sora austro-ungară, cu care se afla la paritate. Deja cunoscuta inflație de după primul război a coroanei austriece a fost şi motivul trecerii la franc.
Toate valorile emise ale coroanei, 1, 2, 5 coroane în argint, 10 şi 20 în aur, au acelaşi design: pe o față au portretul prințului şi titulatura acestuia (Johann II Fürst Von Liechtenstein), pe cealaltă stema regală înconjurată de lauri, care desparte valoarea şi denominarea (prescurtată în KR), cu anul dedesubt. Trecerea la franc a fost astfel foarte simplă, KR devenind pe noile monede FR.
Monedele din Liechtenstein au tiraje de câteva zeci de mii de exemplare, suficiente pentru mica populație a principatului, dar care le face destul de greu de găsit.
Bogdan Jovi
28.04.2021
#atlasulbanilor #numismaticapentrutoti
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu