Canada – monedă comemorativă de circulaţie de 1Dollar, din argint (Voyageur Dollar – Dolarul Voiajorilor)

Dolarul Voiajorilor a fost o monedă canadiană aflată în circulaţie până în anul 1986, în variantă din argint (până în 1967) sau nichel (începând cu anul 1968). 
Deşi legislaţia pentru emiterea monedei a fost aprobată încă din 1910, prima monedă canadiană de 1 Dolar apare în anul 1935, ca şi monedă comemorativă cu ocazia aniversării jubileului de argint (25 de ani de la încoronare) al regelui George al V-lea. 

Pe avers avem efigia suveranului, înconjurată de textul Georgius V Rex Imperator Anno Regni XXV (George al V-lea, Rege, Împărat, 25 ani de domnie). Pe revers avem imaginea unei canoe cu 2 bărbaţi, incărcată cu 2 legături de blănuri. Bărbatul din spate este un voiajor, iar cel din faţă este un indian. Pe fundal se observă un brad pe o stâncă, încojurat de aurora boreală (reprezentată de grupurile de linii verticale). Voiajorii au fost în general canadieni de origine franceză, care aveau ca ocupaţie de bază transportul de blănuri cu ajutorul canoelor. Pe una din legături de blănuri sunt trecute literele HB, de la Hudson's Bay Company, ca şi recunoaştere a rolului acesti companii în comerţ şi în descoperirea ţării. Reversul a fost realizat de Emanuel Hahn, fiind a doua variantă acceptată de către Ministerul de Finanţe. Acest design a rămas pe toate monedele bătute între anii 1935 şi 1967, cu excepţia celor din 1939, 1949, 1958, 1964 and 1967. Iniţialele EH se pot observa în partea stângă, imediat sub canoe.

Caracteristici:
Diametru: 36,06 mm
Greutate: 23,3 g.
Grosime: 2,84 mm
Material: Argint 0,800
Moneda prezentată face parte din colecţia lui Goh Yu Loong.


#Canada - 1 Dolar 1935



#Canada - Voiajorii, The Voyageurs, 1846 de Charles Deas, Muzeul Artelor Frumoase din Boston


Surse:

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu