SUA (2020) – Monedă comemorativă de colecţie de 1 Dolar, seria Native American Dollar



În luna februarie a acestui an, Monetăria Federală a SUA a pus în circulaţie moneda anuală de 1 Dolar, din seria Native American Dollar. Seria, începută în anul 2009, constă în monede de 1 Dollar, de circulaţie sau doar pentru colecţionare, emise anual, dedicate populaţiei native americane (indienilor americani).
Moneda din acest an este dedicată Elizabethei Peratrovich şi Legii Anti-Discriminare din anul 1945, adoptată de statul Alaska. Elizabeth Peratrovich (1911-1958), susţinătoare şi luptătoare pentru drepturile indigenilor americani, este considerată principalul factor de influenţă în adoptarea acestei legi, de altfel prima lege de acest gen din SUA.
Pe reversul monedei regăsim portretul Elizabethei Peratrovich şi reprezentarea unui Corb Tlingit, simbol al naţiunii Tlingit, a cărei membră era. Din punct de vedere al textului, avem în partea centrală numele celei căreia îi este dedicată moneda, deasupra portretului United States of America iar în partea de jos Anti-discrimination law of 1945 – Legea Anti-Discriminare din 1945. Sub aripa corbului putem observa iniţialele lui Phebe Hemphill, gravorul reversului.
Aversul, comun pentru întreaga serie de monede, îi prezintă pe Sacagawea și pe fiul ei Jean Baptiste. Această femeie din tribul Shoshone a însoțit și a îndrumat una dintre cele mai importante expediții de recunoaștere în Statele Unite. Deoarece nu există nicio imagine despre Sacagawea, portretul ei a fost realizat după chipul unei femei shoshone din zilele noastre, pe nume Randy’L He-dow Teton.


#SUA - Moneda comemorativa de 1 Dollar, seria Native American Dollar



#SUA In stanga Elizabeth Jean Peratrovich, in dreapta
Randy’L He-dow Teton



Caracteristici:

Diametru: 26,5 mm.
Greutate: 8,1 g.
Material: Zinc, Mangan, Nichel, Cupru
Tiraj: fără limită


Surse: 

https://www.numismatica-visual.es/2019/12/este-es-el-dolar-de-los-nativos-americanos-2020/
https://catalog.usmint.gov/native-american-1-coin-2020-rolls-bags-and-boxes-MASTER_NA2020RBB.html?cgid=2020-product-schedule
https://en.wikipedia.org/wiki/Elizabeth_Peratrovich
https://alchetron.com/Randy%27L-He-dow-Teton

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu