Banca Centrală a Oman-ului a anunțat punerea în circulație începând cu luna septembrie a acestui an, patru noi monede, cu denominările de 5, 10, 25 și 50 Baisa.
Noile monede au menționate numele noului sultan, Haitham bin Tariq Al Said, care a preluat conducerea statului la 11 ianuarie 2020, în urma decesului fostului sultan Qaabos bin Said.
Designul monedelor rămâne în continuare simplu.
Pe avers avem menționat, numele noului Sultan, Haitham bin Tariq (în partea de sus), stema statului în centru, respectiv denumirea Sultanatului Oman (în partea de jos).
Pe revers, tot de sus în jos, avem denominarea și denumirea cu caractere arabe, denominarea în cifre arabe și denumirea mondei cu caractere latin, flancate de stema de stat și în final, anul emiterii, cu cifre arabice, conform calendarului Hijri și Gregorian (1441-2020).
Caracteristici:
Material: 5 și 10 Baisa din oțel placat cu cupru, 25 și 50 Baisa din oțel.
Diametru: 5 Baisa / 19 mm, 10 Baisa / 22.5 mm, 25 Baisa /18.00 mm, 50 Baisa / 24.00 mm
Greutate: 5 Baisa / 2.64 g, 10 Baisa / 4.08 g, 25 Baisa /2.65 g, 50 Baisa / 5.55 mm
Surse:
https://www.ebay.com/itm/OMAN-NEW-COIN-SET-RELEASED-19-AUG-2020-SULTAN-HAITHAM-FIRST-COIN-/274465317994