Cu ocazia aniversării a 80 de ani de la proclamarea independenței țării, Banca Marocului a pus în circulație la data de 12.01.2024 o nouă bancnotă, cu cupiura de 200 Dirhami. Bancnota face parte din noua serie de monede și bancnote lansată anul trecut (24.11.2023), asupra cărora voi reveni în postări viitoare. Tema bancnotei o reprezintă dezvoltarea economică și industrială a țării sub domnia Regelui Mohammed al VI-lea.
Pe aversul bancnotei, în partea dreaptă este plasat portretul Regelui Mohammed al VI-lea. În dreapta sa se află stema de stat iar în stânga sa, podul hobanat Mahomed al VI-lea (cel mai mare pod de acest tip din Africa, inaugurat în anul 2016 și construit de către o firmă din China). În fundal, o reprezentare parțială a unui porți marocane și diverse elemente decorative tradiționale.
Seria bancnotei este formată dintr-un mix de numere arabice și arabe. Pentru persoanele cu deficiențe de vedere, sunt plasate pe verticală, pe ambele laturi ale aversului, în ordine crescătoare, patru stele de dimensiuni diferite.
Pe revers sunt prezentate turnul Mohamed al VI-lea, ce urmează a fi finalizat în acest an (a treia cea mai înaltă clădire din Africa) și Aeroportul Internațional Menara din Marrakech. În fundal, diverse elemente decorative tradiționale.
Bancnota are dimensiunea de 151 x 70 mm și culoarea predominantă albastrul.
Surse: news.notafilia.pl, moroccoworldnews.com, afrik.com, wikipedia.org .
#atlasulbanilor #numaidesprebani #monede #bancnote #numismatica #notafilie #maroc #dirham
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu