La data de 01.07.2022, Banca Centrală a Sierra Leone a pus oficial în circulaţie noua serie monede şi bancote denominate (denominarea a constat în tăierea a trei zerouri). Noile bancnote au fost prezentate pe Atlasul banilor în postarea din data de 07.08.2022, urmând ca astăzi să vă prezint noile monede, toate cu tematică muzicală. Pe aversul monedelor, valoarea este prezentată în litere iar pe revers în cifre.
Moneda de 1 Cent – pe avers apare portretul lui Sullay Abu Bakkar, cântăreţ. Pe revers este prezentat un microfon. Diametru 20 mm, formă rotundă.
Moneda de 5 Cenţi – pe avers apare portretul lui Israel Olorunfeh Cole, unul din cei mai apreciaţi cântăreţi din ţară, interpret de afropop şi jazz. Pe revers este prezentată o tobă tradiţională djembe. Diametru 22,5 mm, formă rotundă, festonată.
Moneda de 10 Cenţi – pe avers apare portretul lui Sooliman Ernest Rogers „Rogie”, fost cântăreţ şi chitarist de muzică highlife şi palm wine. Pe revers este prezentată o chitară. Diametru 23 mm, formă octogonală.
Moneda de 25 Cenţi – pe avers apare portretul lui Bassie Sorie Kondi, cântăreţ vocal şi la kalimba (vechi instrument african, la care se cântă prin lovirea unor lame metalice cu degetele). Pe revers este prezentată o kalimba. Diametru 24 mm, formă decagonală.
Moneda de 50 Cenţi – pe avers apare portretul lui Salie Koroma, cântăreţ vocal şi la acordeon. Pe revers este prezentat un acordeon. Diametru 26 mm, formă dodecagonală.
Surse: news.notafilia.pl, bsl.gov.sl, wikipedia.org
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu