#Grecia (2022) – nouă monedă comemorativă de circulaţie de 2 Euro: 200 de ani de la prima Constituţie a Greciei

La data de 01.07.2022, Banca Naţională a Greciei a pus în circulaţie o monedă comemorativă de 2 Euro, dedicată aniversării a 200 de ani de la adoptarea primei Constituţii a Greciei.


#Rusia (2022) – nouă bancnotă de circulaţie de 100 de Ruble

La data de 30.06.2022, Banca Rusiei a pus în circulaţie o nouă bancnotă cu cupiura de 100 Ruble. Bancnota, cu dimensiunile de 150x65 mm, este tipărită pe hârtie specială şi are culorile predominante verdele şi portocaliul. Grafica este dedicată Moscovei şi Districtului Federal Central. Deşi lansările de noi monede şi bancnote sunt general planificate luni de zile, chiar şi ani, Banca Rusiei se confruntă cu o supriză neplăcută, care poate întârzia răspândirea în circulaţie a bancnotei: soft-ul ATM-urilor din Rusia nu recunoaşte noua bancnotă iar un upgrade rapid este greu de realizat, în condiţiile în care liderii pieţei, NCR şi Diebold Nixdorf, au părăsit Rusia ca parte a sancţiunilor economice. Peste 60% din ATM-urile din Rusia sunt de fabricaţie străină.


#Azerbaijan (2022) – nouă bancnotă de circulaţie de 10 Manat: seria Karabakh

Banca Naţională a Azerbaijanului a prezentat la data de 22.04.2022, noua versiune a bancnotei de 10 Manat, continuând astfel modernizarea bancnotelor naţionale. Procesul a început în anul 2019, fiind puse deja în circulaţie versiunile modernizate ale bancnotelor de 1, 5, 20 şi 50 de Manat. Noua bancnotă de 10 manat va circula în paralel cu vechea bancnotă emisă în 2019.


#Egipt (2022) – monede comemorative de circulaţie de 50 Piaştri şi 1 Liră: 90 de ani de la înfiinţarea companiei EgyptAir

La data de 21.04.2022, reprezentantul Trezoreriei şi Monetăriei Naţionale din Egipt, a anunţat două noi emisiuni comemorative: una dedicată aniversării a 150 de ani de înfiinţarea Bibliotecii şi Arhivei Naţionale - BAN (tema postării de astăzi) şi una dedicată aniversării a 90 de ani de înfiinţarea companiei naţionale de transporturi aeriene EgyptAir (emisiune prezentată în data de 01.05.2022).