Se afișează postările cu eticheta Liberia. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Liberia. Afișați toate postările

#Liberia (2022) – noi bancnote de circulaţie de 20, 50, 500 și 1.000 Dolari liberieni

Începând cu luna septembrie a anului 2022, Banca Centrală a Liberiei a pus în circulație patru noi bancnote cu cupiurile de 20, 50, 500 și 1.000 de Dolari Liberieni, ca element final al procesului de înnoire al banilor aflați în circulație. Bancnota de 1.000 de dolari este prima din istoria Liberiei. Odată cu punerea în circulație a acestor patru bancnote, s-a încheiat și tranziția către noile instrumente de plată, proces ce a început cu lansarea bancnotei de 100 de Dolari liberieni (2021), urmată de lansarea monedelor de 5 și 10 Dolari liberieni (2022), ce au înlocuit bancnotele de valori similare.  

 

#Liberia (2022) – două noi monede de circulație de 5 și 10 Dolari Liberieni

Începând cu trimestrul al IV-lea al anului trecut, Banca Centrală a Liberiei a pus în circulație două noi monede, de 5 și 10 Dolari Liberieni, ca element final al procesului de înnoire al banilor aflați în circulație început încă din anul 2021. Într-o postare viitoare voi prezenta și noile bancnote liberiene intrate în circulație în 2022.

 


#Liberia (2021) – nouă bancnotă de circulaţie de 100 Dolari liberieni

Anunţată de Banca Centrală a Liberiei în noiembrie 2021 şi pusă în circulaţie în decembrie 2021, bancnota de 100 Dolari liberieni este prima bancnotă din noua serie care va cuprinde şi bancnote cu cupiurile de 5, 10, 20 şi 50 Dolari liberieni. Aceste ultime bancnote au fost anunţate pentru introducere în a doua parte a acestui an.