Falsurile monetare au existat de când au existat si monedele. Apariția monedelor fiind considerata in jur de 650 IH, se explica astfel de ce falsificarea monedelor este considerată "a doua cea mai veche profesie din lume".
Din start trebuie spus ca există două feluri de monede false: cele numite "falsuri contemporane", falsificate in perioada lor circulatorie, cu un scop extrem de pragmatic, de a fi folosite in locul celor veritabile, si "falsurile numismatice", făcute pentru a fi vândute colecționarilor numismatici.
O parte mai deosebita din a doua categorie de falsuri sunt monedele grecești si romane, reproduse in Italia in perioada Renașterii. Motivația apariției lor este data de redescoperirea culturii antice, care a dus la apariția unor colecții, inclusiv de monede, situație exploatată de falsificatori, dar falsuri, sau mai degrabă reproduceri, au fost făcute și doar pentru a demonstra abilitatea gravorilor.
De-a lungul istoriei sunt consemnate inclusiv falsificări la nivel de stat, monedele de 8 reales fiind intens falsificate de monetăriile din Anglia, cu un titru de Ag mai scazut, pentru beneficiul diferenței din cantitatea de metal pur. Ca sa nu discutam de antoninienii din secolul III, teoretic din Ag, dar care ajunseseră sa fie emiși chiar de către statul roman cu doar 5% argint, fiind foarte aproape de a putea fi considerate "falsuri oficiale". In perioada medievala, monetăria Suceava devenise specializata in falsificarea monedelor poloneze si suedeze, cu un titru de argint mult mai mic, falsuri cunoscute la noi ca "şalăi", prin coruperea termenului "shilling".
In general falsurile contemporane au valoare numismatica, uneori egala sau chiar mai mare decât moneda originala, reprezentând o parte din istorie. Nu același lucru se întâmplă cu falsurile moderne, care nu au nici o valoare, decât cel mult drept curiozități.
Detectarea unei monede false poate fi simpla sau nu. Se pot lua in considerare greutatea, dimensiunile, metalul din care e făcută o moneda, uneori demonstrabil prin magnet, relieful mai estompat, muchia diferita sau eronata, diverse alte diferențe de design, porozitatea, crăpăturile, găurile sau proeminentele care pot demonstra ca moneda este turnata si nu bătuta, lipsa alinierii intre revers si avers. Cu toate acestea, tehnicile moderne fac extrem de dificila, chiar imposibila uneori, detectarea unui fals. Iar in alte cazuri, monede bune pot fi clasificate ca falsuri, din cauza uzurii, depozitarii, tratării sau curățării necorespunzătoare.
In imagine sunt doua monede italiene de 2 lire, 1908 - 1912, dintre care una este un fals, inclin sa cred ca din perioada respectiva. La momentul respectiv, valoarea circulatorie era echivalentul a aproximativ 4 €, putând cumpăra un kg. de carne de vita.
Monedele sunt printre cele mai frumoase emise in Italia, fiind cunoscute ca varianta "cvadriga lenta", spre a le deosebi de varianta ulterioara, 1914-1917, "cvadriga rapida". De data aceasta falsul este ușor depistabil, nefiind argint 835 si având o diferență substanțială de greutate fata de cele 10 grame oficiale.
Bogdan Jovi
11.03.2021
#atlasulbanilor #numismaticapentrutoti
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu