Pe data de 2 decembrie 2022, cu ocazia sărbătoririi Zilei Naționale, Banca Centrală a EAU a lansat o bancnotă cu cupiura de 1.000 Dirhami. Tipărită pe suport din polimer, bancnota elogiază spiritul și succesul Emiratelor Arabe Unite.
Aversul bancnotei prezintă portretul Șeicului Zayed bin Sultan Al Nahyan alături de imaginea unei navete spațiale. Această compoziție este inspirată de întâlnirea avută în februarie 1976 (la numai cinci ani după înființarea EAU) de Șeicul Zayed bin Sultan Al Nahyan cu cei trei membrii ai echipajului Apollo 17. La această întâlnire Șeicului i s-au oferit în dar o bucată de rocă lunară și o machetă a navetei spațiale.
Revenind la grafica aversului, deasupra portretului Șeicului este prezentată imaginea satelitului Hope (Speranță), lansat în anul 2020 și înscris cu succes pe orbita marțiană în data de 9 februarie 2021. Satelitul este primul satelit realizat de o țară arabă și primul satelit realizat de o țară musulmană care ajunge pe orbita planetei Marte. Proiectul realizării satelitului a fost parte a aniversării a 50 de ani de existență a Emiratelor.
Din evocarea succeselor spațiale nu putea lipsi amintirea primului astronaut al EAU, Sultan bin Salman bin Abdulaziz Al Saud, care a zburat în spațiu în 1985, la bordul navetei americane Discovery. Imaginea astronautului plasată peste fereastra transparentă este dedicată acestui prim zbor.
Între imaginea astronautului și portretul Șeicului se observă logo-ul brandului de țară.

Reversul bancnotei este dedicat unui alt proiect major al Emiratelor, centrala nucleară Barakah, prima centrală nucleară a țării și prima centrală nucleară din Peninsula Arabică. Construcția a început în 2012, prima unitate a fost pusă în funcțiune în 2021 iar a doua în 2022. Se preconizează punerea în funcțiune a celorlalte2 unități în anul 2023 cele 4 unități urmând să asigure 25% din necesarul de energie al țării.
Noua bancnotă are culoarea predominantă maro și va intra în circulație în primul trimestru al anului 2023, urmând să circule în paralel cu vechea bacnotă de 1.000 Dirhami.
Noua bancnotă are culoarea predominantă maro și va intra în circulație în primul trimestru al anului 2023, urmând să circule în paralel cu vechea bacnotă de 1.000 Dirhami.
Surse: centralbank.ae, bloomberg.com, news.notafilia.pl, banknotenews.com, wikipedia.org
#atlasulbanilor #numismatica #monede #notafilie #bancnote #emiratele_arabe_unite #dirham #ab2022 #numaidesprebani
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu