#SUA (2022) – nouă monedă de 25 cenţi din seria “Femei Americane”: Anna May-Wong

La data de 25.10.2022, Monetăria SUA a anunţat începerea vânzărilor pentru cea de-a cincea şi ultima monedă de 25 cenţi din seria “Femei Americane”, monedă dedicată actriţei Anna May-Wong. Ca şi în cazul monedelor precedente şi tirajul acestei monede a fost rezervat, pentru vânzare liberă nemaifiind disponibile fişicuri sau săculeţi cu monede.



Aversul monedei prezintă o nouă versiune a portretului lui George Washington, portret realizat de Laura Gardin Fraser cu ocazia aniversării a 200 de ani de la naşterea lui George Washington şi propus spre utilizare pe monedele de 25 cenţi bătute începând cu anul 1932. Deşi favorit, acest design a pierdut concursul la vremea respectivă, fiind însă ales 90 de ani mai târziu. Pe avers apar textele “Libertate”, “Credem în Dumnezeu”, anul emiterii, marca monetăriei (D, P sau S) şi iniţialele artistei LGF. Aversul este comun tuturor monedelor din serie.


Reversul monedei, realizat de Emily Damstra and şi John McGraw, prezintă un prim-plan al actriţei, cu capul sprijinit pe mână. Portretul este înconjurat de luminile prezente pe panourile de afisaj ale cinematografelor americane. In partea stanga a portretului apare numele sau.

Anna May-Wong (1905-1961) a fost o actriţă americană cu origini asiatice, care a jucat în filme, filme de televiziune şi piese de teatru. Este considerată a fi prima americancă cu origini asiatice devenită vedetă internaţională de film. A jucat în peste 60 de filme, inclusiv într-unul din primele filme realizate Technicolor. De-a lungul carierei sale a susţinut cauza unei reprezentări mai numeroase şi în roluri mai profunde a actorilor americani de origine asiatică. A primit o stea pe Bulevardul Walk of Fame în anul 1960.

Seria “Femei Americane” este dedicată realizărilor profesionale a 20 de femei din SUA, cu cinci monede lansate în fiecare an şi va prezenta personalităţi feminine americane din domeniul artelor, ştiinţei, drepturilor civile etc.



Surse: usmint.gov, wikipedia.org

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu