#Indonezia (2022) – noi bancnote de circulaţie 1.000, 2.000, 5.000, 10.000, 20.000, 50.000 şi 100.000 Rupii

Cu ocazia aniversării a 77 de Independenţă a ţării la data de 17.08.2022, Banca Centrală a Indoneziei a lansat în circulaţie o nouă generaţie de bancnote la data de 18.08.2022. Tipărite tot pe suport din hârtie specială, dar mai viu colorate, cu elemente îmbunătăţite de securitate şi cu o durată de viaţă mai mare decât cele din seria precedentă, noile bancnote au aceeaşi temă comună cu bancnotele din vechea generaţie: pe avers sunt prezentate personalităţi, harta şi stema ţării iar pe revers dansuri tradiţionale şi elemente naturale.



Bancnota de 1.000 Rupii – de culoare verde deschis, 121 x 65 mm, pe avers regăsim portretul lui Tjoet Nja Meuthia, Eroină Naţională, învingătoarea în mai multe bătălii duse împotriva colonizatorilor olandezi. Pe revers sunt prezentate dansul Tifa )dansul cu tobă), insula Banda Neira şi orhideea Dendrobium bigibbum.


Bancnota de 2.000 Rupii – de culoare gri, 126 x 65 mm, pe avers apare portretul lui Mohammad Husni Thamrin, Erou Naţional, fost politician pro independenţă. Pe revers sunt prezentate dansul Piring (dansul cu farfurii), Ngarai Sianok (canionul Sianok din Bukittinggi, Sumatre de Vest) şi magnolia Magnolia champaca.


Bancnota de 5.000 Rupii – de culoare maro deschis, 131 x 65 mm, pe avers îl prezintă pe Idham Chalid, Erou Naţional, om politic, lider religios şi ministru. Pe revers sunt prezentate dansul Gambyong (dansul cu eşarfă), vulcanul Bromo din Java de Est şi tuberoza Agave amica.


Bancnota de 10.000 Rupii – de culoare violet, 136 x 65 mm, îl are pe revers pe Frans Kaisiepo, Erou Naţional, politician şi guvernator al Provinciei Papua. Pe revers sunt prezentate dansul Pakarena (dansul cu evantai), Parcul Naţional Marin Wakatobi şi magnolia Magnolia vrieseana.


Bancnota de 20.000 Rupii – de culoare verde, 141x65 mm, prezintă pe avers pe Dr. Gerungan Saul Samuel Jacob Ratulangi, Eoru Naţional, journalist, politician, primul guvernator al Sulawesi. Pe revers avem dansul Gori (dansul cu pene), insulele Derwan cu o broască ţestoasă în prim plan şi o orhidee Coelogyne pandurata.



Bancnota de 50.000 Rupii – de culoare albastră, 146 x 65 mm. Pe avers apare portretul lui Raden Djuanda Kartawidjaja, politician, al 11-lea şi ultimul Prim Ministru (postul nu mai există în structura guvernamentală indoneziană). Pe revers sunt prezentate dansul Legong (tot un dans cu evantai), Parcul Naţional Komodo şi floarea frangipani.


Bancnota de 100.000 Rupii – de culoare roşie, 151 x 65 mm. Pe avers sunt prezentaţi primul Preşedinte şi primul Vice-Preşedinte ai Indoneziei: Sukarno şi Mohammad Hatta. Pe revers sunt prezentate dansul Topeng Betawi (dansul cu mască), insulele Raja Ampat şi orhideea Phalaenopsis amabilis.


Surse: bi.go.id, banknotenews.com, wikipedia.org

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu