Vanuatu (2020) – nouă bancnotă comemorativă de circulaţie de 1000 Vatu

Banca Naţională a Vanuatu a anunţat în data de 25.07.2020 lansarea unei versiuni speciale a bancnotei de 1000 Vatu, cu ocazia aniversării a 40 de ani de la obţinerea independenţei Republicii Vanuatu.

Bancnota este versiunea standard a bancnotei de 1000 Vatu, cu o mică completare.

Astfel pe avers, avem ca elemente centrale stema statului Vanuatu (un războinic Melanesian cu a suliţă în mână, având în fundal un munte, două frunze de cocos încrucişate şi un colţ de mistreţ; sub acest ansamblu apare textul LONG GOD YUMI STANAP – Credem în Dumnezeu ). Fereastra transparentă este un alt element uşor de identificat, având forma unei scoici. Pe fundal este reprezentarea unui râu curgând printre dealuri. Între fereastră şi stema naţională apare elementul de diferenţire, un logo supratipărit, compus din steagul Vanuatu, numărul 40 şi legenda 1980-2020 Independenţă. De asemenea, seria bancnotei începe cu cifra 40, faţă de practica standard de a se menţiona ultimele cifre ale anului emiterii.

Pe revers, imaginea centrală este reprezentarea temei acestei bancnote şi anume agricultura. Fiecare bacnotă din seria de polimer are o astfel de temă specifică. Un alt element notabil este reprezentarea insulelor care compun statul Vanuatu.

Dimensiunea bancnotei este de 140x65 mm.
#Vanuatu bancnota comemorativa de circulatie de 1000 Vatu.

#Vanuatu bancnota comemorativa de circulatie de 1000 Vatu.

Stema si steagul Republicii #Vanuatu


Surse:

Peru de Nord (1838) – monedă de argint de 8 Reales

Republica Peru de Nord a fost una dintre cele 3 state care, alături de Republica Peru de Sud şi Bolivia, au constituit între 1836-1839 Confederaţia Peru-Bolivia. Scopul confederaţiei a fost unirea zonei Peru de Sus (actuala Bolivia) cu zona Peru de Jos (actualul stat Peru) şi formarea unui stat unitar, bazat pe fundamente istorice, etnice şi mai ales economice. Principalul promotor al acestei confederaţii a preşedintele Boliviei, Mareşalul Andrés de Santa Cruz, care prin metode mai mult sau puţin ortodoxe, a reuşit ruperea statului Peru în două Republici: Republica Peru de Sud, creată la 17 Martie 1836, respectiv Republica Peru de Nord, la 11 August 1836. Confederaţia celor 3 state a fost creată ulterior la data de 28 Octombrie 1836, avândul pe Mareşal în rolul de Protector Suprem. 
Confederaţia a fost dizolvată oficial la 25 August 1839, la intervenţia trupele chiliene şi argentiene, interveţie produsă la solicitarea opoziţiei peruene din exil.

Pe perioada existenţei Confederaţiei, atât Peru de Nord, cât şi Peru de Sud au emis propriile monede: Peru de Nord ½, 1 şi 8 reales, respectiv ½, 1, 2, 4 şi 8 escudos, iar Peru de Sud ½, 2, 4 şi 8 reales, respectiv ½, 1 şi 8 escudos.

Moneda prezentată astăzi este o monedă de argint de 8 Reales, emisă de Republica Peru de Nord, în 1838. 

Pe avers avem stema Republici peru de Nord, înconjurată de o cunună. Împrejur avem textul Est (prescurtare Estado) Nor-Peruano M 8R M B (Republica Peru de Nord, 8 Reales, MM – Monetăria Lima) şi anul 1838.
Pe revers avem reprezentarea Libertăţii, ţinând un scut cu textul Libertate, respectiv un toiag cu o căciulă în vârf, înconjurată de textul Firme y Feliz Por la Union (Hotărâţi şi fericiţi pentru uniune).

Moneda face parte din colecţia lui Ali Kilic.


Republica Peru de Nord, 8 Reales, 1838

Steagul şi Stema Republicii Peru de Nord (By Huhsunqu - Own work, CC BY-SA 2.5)



Surse: 

Rusia – nouă monedă comemorativă de 10 Ruble, seria ”Federaţia Rusă”


Banca Centrală a Rusiei continuă seria de monede comemorative de circulaţie “Federaţia Rusă”, cu o nouă monedă bimetalică de 10 Ruble, având ca temă regiunea Reazan. Moneda a fost pusă în circulaţie la data de 7 Septembrie 2020.

Pe aversul monedei regăsim: în centru, denominare monedei, 10 Ruble. În interiorul cifrei 0, este o imagine latentă, realizată din cifra 10 și inscripția ”РУБ” (Rub), vizibile alternativ, în funcție de unghiul din care este privită moneda. Pe laterale regăsim câte o ramură de dafin, respectiv una de stejar, ramurile extinzându-se atât pe cercul interior, cât și pe inelul exterior; în partea de sus este inscripționat ”БАНК РОССИИ” (Banca Rusiei), iar în partea de jos apare anul baterii, 2020. Deasupra anului, apar literele ”ММД” (Monetăria din Moscova).
Pe revers este afișată stema regiunii Reazan, deasupra ei denumirea seriei „Federaţia Rusă” iar dedesubt „Regiunea Reazan” .

Regiunea Reazan este localizată în partea centrală a regiunii europene a Rusiei, având capitala în oraşul cu acelaşi nume, Reazan. Regiunea este bogată în depozite de materii prime, cele mai importante fiind calcarul, nisipurile de siliciu şi turba. Deasemenea, regiunea are peste 500 de corpuri de apă bogate în depozite de sapropel (nămol cu conţinut ridicat de substanţe organice, având efect terapeutic). O altă bogăţie a regiunii o reprezintă pădurile, acestea acoperind aproximativ o treime din suprafaţa regiunii. Tot în această regiune găsim şi rezervaţia naturală Okra, parte a patrimoniului UNESCO. O altă sursă de mândrie o reprezintă arhitectura zonei.

Caracteristici:

Diametru: 27 mm
Grosime: 2,10 mm
Greutate: 7,90 g.
Cant: zimţat, cu textul 10 Ruble marcat de două ori.
Compoziție: inel exterior oţel placat cu alamă, cerc interior din oţel nichelat;
Tiraj: 5.000.000 buc.


Moneda bimetalica 10 Ruble, Rusia, seria “Federaţia Rusă”, Regiunea Reazan
                            

Angola (2020) – nouă bancnotă de polimer de 200 Kwanzas

Cu ocazia împlinirii a 45 de ani de la obţinerea independenţei ţării, Banca Naţională a Angolei a anunţat punerea progresivă în circulaţie a unei noi serii de bancnote, din polimer, cu denominări de 200, 500, 1.000 şi 5.000 Kwanzas. In afară de motivaţia festivă, BNA a anunţat că există şi un motiv mai pragmatic şi anume faptul că vechea serie de bancnote, introdusă in 2012, este depăşită moral şi din punct de vedere al securităţii. Noua serie de bancnote se inspiră din măreţia Angolei independente, a frumuseţilor naturale unice ale ţării precum şi din cultura angoleză.
Prima bancnotă a seriei, cea de 200 de Kwanzas, a fost pusă în circulaţie la data de 30 Iulie 2020. Calendarul lansării următoarelor bancnote este: 500 Kwanzas în Septembrie 2020, 1.000 Kwanzas în Octombrie 2020, 2.000 Kwanzas în Noiembrie 2020, respcctiv în Ianuarie 2021 bancnota de 5.000 de Kwanzas (acestă ultimă bancnotă va fi pe suport de hârtie/bumbac).

Pe aversul bancnotei de 200 Kwanzas, apare portretul primului Preşedinte al ţării, António Agostinho Neto, care a proclamat independenţa statului angolez la 11 Noiembrie 1975. În partea stângă a bancnotei, apare o fereastră transparentă, sub forma unui alt simbol al Angolei, de data aceasta unul cultural: statuia Gânditorului angolez. Statuia este de origine Tchocwe, dar a devenit un simbol naţional, reprezentând o persoană în vârstă, în poziţie şezândă, cu capul prins între palme. Deorece persoanele în vârstă au un statut aparte în cultura Angolei, fiind considerate surse de înţelepciune, de experienţă de viaţă şi cunoscătoare ale secretelor vieţii, statuia a devenit un simbol îndrăgit de toată lumea. Primele statui au fost realizate la sfârşitul anilor 1940, în atelierului muzeului Dundo, sursa originală de inspiraţie fiind mici statuete de lemn, folosite în cadrul unor ritualuri de ghicire a viitorului.
În partea dreaptă a portretului apare o a doua fereastră transparentă, în formă de romb, având marcată denominarea bancnotei.
Pe aversul tututor bancnotelor din noua serie apare portetul primul preşedinte angolez.

Pe reversul bancnotei este reprezentată una din atracţiile naturale ale Angolei, Pedras Negras de Pungo Andongo – Pietrele Negre de la Pungo Andongo. Situate la 116 km de capitala provincială Malanje, Pietrele sunt un grup de stânci misterioase, cu forme deosebite, înconjurate de savană.

Culoarea predominantă a bancnotei este albastrul.

Angola Aversul noii bancnote de 200 Kwanzas

Angola Reversul noii bancnote de 200 Kwanzas

Angola Pedras Negras de Pungo Andongo – Pietrele Negre de la Pungo Andongo



Surse: 


Leul, moneda noastră națională, împlinește astăzi 185 de ani!

 BUNĂ DIMINEAȚA, ROMÂNIA!

Leul, moneda noastră națională, împlinește astăzi 185 de ani! La 16 septembrie 1835, leul, echivalent a 60 de parale, devenea monedă oficială a românilor ca urmare a deciziei domnului Ţării Româneşti, Alexandru Ghica. Ce putem face acum cu un leu? Am putea lua un caiețel, o franzelă sau...o mască.
Cel mai “puternic” leu din istorie a fost în anul 1867. La acea vreme, cu un singur leu puteai cumpăra zece pâini, un litru de vin costa 40 de parale, kilogramul de carne 34 de parale, iar kilogramul de cartofi 5 parale!

Preluare Radio Romania

Namibia (2020) – bancnotă comemorativă de circulație de 30 de Dolari Namibieni

Cu ocazia aniversării a 30 de ani de la obținerea independenței față de Africa de Sud, Banca Namibiei a lansat pe 21.03.2020 o bancnotă comemorativă de circulație de 30 Dolari, din polimer. Bancnota a fost pusă în circulație la data de 15.05.2020, putând fi achiziționată la valoarea nominală de la ghișeele băncii. 

Este pentru prima dată când BN a luat decizia emiterii unei bancnote prin care să aniverseze obținerea independenței, până acum fiind bătute doar monede comemorative. Bancnota de 30 Dolari va completa denominările deja existente în circulație (N$10, N$20, N$50, N$100 și N$200). 

Pe aversul bancnotei apar portretele celor 3 președinți pe care i-a avut Namibia până în prezent: Sam Nujoma (primul Președinte al Namibiei Independente), Hifikepunye Pohamba și Hage G. Geingob (președintele în exercițiu, aflat la începutul celui de-al doilea mandat). Sub portrete apare textul ”3 Decades of peace and Stability” (3 decenii de pace și stabilitate), menit să sublinieze tranziția pașnică între mandatele celor 3 președinți, care au contribuit la progresul țării. 

Pe reversul bancnotei sunt reprezentați doi rinoceri negrii, specie amenințată cu dispariția (se estimează că în natură mai trăiesc aproximatix 5500 de exemplare), care și-a gasit sanctuarul în statul african. Importanța rinocerului este subiniată și prin forma de corn de rinocer a ferestrei transparente prezente pe bancnotă. 

Pe fundal, atât pe avers, cât și pe revers, apar modele tradiționale geometrice, specifice coșurilor împletite namibiene. 








Surse: 



Indonezia (2020) – bancnotă comemorativă de 75.000 Rupii

În data de 17.08.2020, cu ocazia Zilei Naționale și a aniversării a 75 de ani de la obținerea independenței (în data de 17.08.1945), Banca Centrală a Indoneziei a lansat în circulație o bancnotă comemorativă de 75.000 Rupii. 

Tema bancnotei o reprezintă exprimarea gratitudinii față de independența țării, față de diversitatea ei culturală, precum și față de drumul ales pentru proiectul național Indonezia de Aur 2045, când se dorește ca țara să devină a 5-a economie mondială. 

Pe avers sunt prezentate portretele lui Soekarno (primul președinte al Indoneziei) și Mohammad Hatta (primul vicepreședinte al Indoneziei) artizanii declarării independenței față de Imperiul Olandez. În partea stângă este reprezentat momentul primei arborări a steagului Indoneziei independente. Sub portrete și în dreapta lor sunt prezentate câteva din realizările importante din domeniul economic: sistemul de transport public din Jakarta (imaginea metroului), podul Youtefa și autostrada Trans-Java. 

Pe revers, imaginea centrală prezintă diversitatea țării, printr-un grup de 9 copii fotografiați în haine tradiționale, reprezentând principalele 9 provincii din cele 34 ale Indoneziei. În același timp, copii sunt și simbolul noii generații care construiește Indonezia de Aur. În fundal apare harta țării, în auriu iar deasupra hărții este plasat un satelit, în alb și roșu, simbolizând comunicarea și deschiderea Statelor Unite ale Republicii Indonezia (Negara Kesatuan Republik Indonesia). De asemenea, pe fundal, sunt prezentate fragmente câteva țesături tradiționale precum kawung batik din Java (un material textil amestecat cu ceară, țesut sub forma a patru petale), songket din Sumatra (țesătură din mătase sau bumbac, decorată cu fire din aur sau argint) și gringsing din Bali (țesătură obținută prin împletire dublă, colorată doar în trei culori – alb/galben, roșu și negru, considerată dar divin). 

Bancnota de 75.000 de Rupii (aproximativ 5 USD) este a 4-a bancnotă comemorativă emisă în Indonezia, precedentele 3 având aceeași temă a independenței: a 25- aniversare în 1970, a 45-a aniversare în 1990 și a 50-a aniversare în 1995. 

Tirajul este de 75 milioane bucăți. 







Surse: 

Sierra Leone (aprox. 1880) – Kissi Penny sau banii cu suflet

Cunoscută și sub denumiri precum guenze, koli sau kilindi, Kissi (scrisă și kissy sau kisi) Penny a fost o formă de bani ce a apărut în jurul anilor 1880, în Sierra Leone, circulând însă și pe teritoriul actualelor state Liberia, Sierra Leone și Guinea. Kissi Penny era produsă în fierării răspândite pe tot teritoriul mai sus menționat, locuite de tribul Kissi și era făcută din fier, zona fiind bogată în această resursă. Ca și formă, 

Kissi este o bară subțire, răsucită, realizată din fier, cu capete plate: unul din capete, de formă circulară, reprezintă un pește, iar celălalt capăt, cu două ”brațe”, imită aripile unei păsări. Ca și lungime, variau între 6 și 40 cm, valoarea fiecărei bare fiind data de lungimea ei. Pentru valorile mai mari, fie se făceau legături 20 de bucăți individuale, prinse cu legături din piele sau bumbac, fie se răsuceau împreună mai multe bucăți, direct din fierărie. 

Kissi aveau și o latură sprirituală: o bară ruptă nu mai avea putere de circulație deoarece spiritul din ea scăpa. Reparația putea fi făcută numai de vraciul tribului, care de multe ori era chiar fierarul. Contra unei plăți, fierarul reunea bucățile rupte și readucea în Kissi spiritul fugar. 

Ca și valoare, iată câteva example: o legătură de 20 de banane costa 2 Kissi, o vacă costa 100 de legături, o mireasă 200 de legături, iar un sclav 300 de legături de Kissi Penny. 

Kissi Penny s-a aflat în circulație până în 1964, când Liberia a declarat ilegală utilizarea Kissi Penny ca și monedă de schimb. 
În prezent, Kissi este utilizată doar în ritualuri, credința banilor cu suflet existând încă în multe din zonele unde acești bani au circulat. 

Kissi Penny, colecție Goh Yu Loong

Kissi Penny: (stânga) mănunchi de valoare mai mare reallizat la o fierărie, ldreapta sus) legătură manuală din mai multe bucăți, (dreapta jos) bucăți individuale




Surse: 


Australia – nouă monedă de circulație de 1 Dolar ”Dolarul Donație”

Ca pregătire pentru Ziua Mondială a Donației, sărbătorită în fiecare an la data de 5 Septembrie, Monetăria Regală a Australiei a început să bată și să pună în circulație începând cu data de 03.09.2020, o monedă de circulație cu denominarea de 1 Dolar: Dolarul Donație, destinat a fi donat, așa cum arată și numele. La data lansării au fost puse în circulație aproximativ 3 milioane de monede și se dorește ca în următorii 3 ani să se ajungă la un total de 25 de milioane de monede, câte una pentru fiecare cetățean australian. 

Aversul monedei este cel standard: cu portretul Reginei Elizabeta a II-a, prezentarea țării emitente și a anului baterii (Australia 2020), respectiv denominarea de 1 Dolar. 

Pe reversul monedei apare un cerc verde, acoperit de cercuri concentrice aurii, simbolizând efectul pe care îl are o donație făcută celor la nevoie. Moneda este de altfel prima monedă Australiană de 1 Dolar pe care apare o altă culoare decât auriul. În jurul cercului central apare textul Donation Dollar / Give to the others adică Dollar Donație / Oferă și altora. 

Ideea acestei monede a venit ca urmare a anului tumultos prin care trece Australia: incendii de vegetație, pandemie și recesiune economică. Efectele cumulate ale acestora vor vor afecta un australian din cinci. Din fericire, cel puțin 50% dintre australieni sunt dispuși să doneze și astfel să-și ajute conaționalii iar studiile premergătoare lansării monedei au arătat că 57% dintre australieni vor folosi moneda în scopul pentru care a fost creată. 


1 Dolar Donație




Surse:


Ghana (2019) – Nouă monedă bimetalică de circulație de 2 Cedi

Banca Centrală a Ghanei a lansat în circulație, la 29.11.2019 o nouă monedă bimetalică de 2 Cedi, împreună cu două noi bancnote, de 100 și 200 Cedi. Moneda de 2 Cedi este destinată înlocuirii bancnotei cu denominare similară, dar pentru moment rămân în circulație atât bancnota, cât și moneda. 

Moneda de 2 Cedi are formă decagonală și se presupune că este bătută la Monetăria Regală a Marii Britanii. Din punct de vedere al securității, moneda prezintă cele mai moderne tehnologii: imagine latentă și imprimare cu micro-caractere. 

Pe avers este prezentată Jubilee House, sediul oficial și reședința președintelui țării. Situată în Accra, capitala Ghanei, clădirea a fost construită pe terenul pe care se află clădirea fostei administrații britanice a Coastei de Aur. Clădirea a fost inaugurată în 2008, având denumirea de The Flagstaff House. Clădirea primește numele actual în 2018. 

Deasupra clădirii apare o imagine latentă, putându-se observa fie stele, fie cifra 2, în funcție de unghiul din care privim moneda. Pe cercul exterior, apare o bandă circulară pe care este imprimat cu micro-caractere textul Ghana 2 Cedi. 

Pe revers regăsim stema Ghanei. Stema este flancată de 2 zone cu imagine latentă, fiind vizibile alternativ fie o stea, fie cifra 2. În partea de sus apare denumirea țării, iar în partea de jos, anul emiterii, 2019. 


Monedă bimetalică 2 Cedi, Ghana


Reședința Prezidențială Jubilee House



Caracteristici: