La data de 29.04.2024, Banca Națională a Ucrainei a pus în circulație o nouă monedă comemorativă de 10 Grivne din seria dedicată forțelor armate. De data aceasta, moneda este dedicată Serviciului Special de Transport ale Statului, sau mai simplu spus, unităților de geniu ale armatei ucrainiene.
Aversul monedei este cel al monedei standard de 10 Grivne, aflată în circulaţie din anul 2018. În partea de sus apare stema ţării, în zona centrală se menţionează numele ţării, valoarea monedei şi denumirea ei. Pe margini apare un vechi model tradiţional slavic. În partea de jos se menţionează anul baterii, 2024.
Pe revers, în zona centrală este prezentată emblema Serviciului (un trident sub care se află o roată cu aripi, simbol al lui Mercur). În fundal un pod, simbol al infrastructurii Ucrainei. În partea de sus se menționează Serviciul Special de Transport ale Statului, iar în partea de jos motto-ul acestui serviciu: Spiritul neînfrânt va reface Ucraina!
Tirajul monedei este de 10.000.000 bucăți.
Serviciul Special de Transport al Statului este subordonat Ministerului Apărării și pe lângă asigurarea serviciilor de transport, este însărcinat și cu activități precum deminarea, construcția de fortificații, protejarea și refacerea infrastructurii critice.
Surse: news.notafilia.pl, bank.gov.ua .
#atlasulbanilor #numaidesprebani #monede #bancnote #numismatica #notafilie #ucraina #grivna
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu