Numismatică pentru toți – Episodul 55: #Groenlanda

Cea mai mare insulă din lume, dacă Australia este considerată continent, este Groenlanda. Numele de "pământul verde", dat încă de prin 986 de către islandezul-norvegian Eric cel Roşu nu pare să caracterizeze foarte reușit un teritoriu acoperit în proporție de 81% de gheață. Colonizată sporadic de norvegieni, insula aparține regatului danez, rămânând în posesia coroanei daneze după separarea Norvegiei de Danemarca în 1814. 

Mica populație de aproximativ 56 mii locuitori (estimare din 2020) folosește monedele daneze. În 1926 s-a încercat introducerea unei monede separate pentru această (la momentul respectiv) colonie, monedele având caracteristici identice cu cele din Danemarca, dar cu un design specific. 

În imagine este moneda de 25 øre 1926, sistemul fiind similar celui danez: 100 øre = 1 krone. Pe o față este reprezentat un urs polar, simbolul Groenlandei, care apare și pe stema acesteia, dar într-o postură bipedă. Valoarea este deasupra, iar dedesubt anul, separat de literele GS, acronimul de la Grønland Styrelse = administrația Groenlandei, denumirea completă apărând pe cealaltă față, în jurul stemei daneze. Pe lateralele ursului mai apar inițialele celor doi gravori: Hans Christian Nielsen şi Gunnar Jensen, inițialele gravorilor fiind o obișnuință pe monedele daneze.

Monedele sunt din aliaj de cupru-nichel, inițial fiind emise 310.000 exemplare. Interesant este că în 1940-1941, 50.000 exemplare au fost scoase din circulație şi trimise la monetăria din New York pentru a primi o gaură centrală, în încercarea de a evita confuzia cu monedele daneze de o coroană, care nu mai erau emise din argint și aveau dimensiuni relativ similare.


Bogdan Jovi

16.05.2021

#atlasulbanilor #numismaticapentrutoti


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu