#Slovacia (2023) – nouă monedă comemorativă de circulație de 2 Euro

Pe data de 2 martie 2023, a fost pusă în circulație prima monedă comemorativă de circulație de 2 Euro din acest an a Slovaciei, monedă dedicată aniversării a 100 de ani de la prima transfuzie de sânge din Slovacia.

Aversul monedei are în centru trei cruci plasate într-un cerc, simboluri internaționale pentru ajutor medical, speranță și umanitate. În mijlocul crucilor este așezată picătură de sânge, iar pe brațe sunt menționate cele patru grupe de sânge: A, B, 0 și AB. 

În exteriorul cercului se află un cerc mai mare cu 8 eprubete, dispuse radial, fiecare conținând câte o picătură de sânge orientată spre zona centrală. Eprubetele sunt despărțite tot de câte o picătură de sânge, de data aceasta orientată spre exterior. În partea de jos se observă marca monetăriei din Kremnica, respectiv inițialele MP (Mária Poldaufová, cea care a realizat designul aversului). 

Pe exteriorul celui de-al doilea cerc este menționat în partea de sus ”Prima transfuzie de sânge 1923-2023”, iar în partea de jos numele țării, Slovacia.


Reversul monedei este cel standard al monedelor de 2 Euro.

Moneda are un tiraj de 1.000.000 de bucăți, din care 5.000 bucăți sunt variantă proof.

Surse: nbs.sk .
#atlasulbanilor #numismatica #monede #notafilie #bancnote #slovacia #euro #2euro #ab2023 #numaidesprebani


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu