#SUA (2022) – monedă comemorativă de 1 Dolar, seria Inovaţie americană: Vermont

A doua monedă din acest an a seriei Inovaţie Americană a fost pusă spre vânzare începând cu data de 26.04.2022. Tema monedei este snowboardul, iar statul reprezentat este Vermont.



Aversul monedei este cel obişnuit al seriei, având reprezentată Statuia Libertăţii. Singura modificare se referă la design-ul roţii zimţate plasate în partea de jos a aversului, simbol al industriei şi al inovării. Începând cu anul 2019, când a fost introdusă pe avers, roata a avut un design diferit în fiecare an.

Reversul doreşte să prezinte energia şi exuberanţa oferite de practicarea acestui sport. În imagine este prezentată o fată, executând figura “melon grab”, având în fundal peisajul montan al statului Vermont. Pe margini, în diagonală, apar numele statului şi al ţării.

Deşi predecesoarea plăcii de snowboard, denumită snurfer, a fost inventată în statul Michigan, statul Vermont este creditat ca origine a plăcii moderne de snowboard, datorită inovaţiilor aduse plăcii snurfer, inovaţii care au dus la creşterea semnificativă a popularităţii acestui sport. Un alt factor important a fost deschiderea aratată de acest stat faţă de acceptarea practicanţilor acestui nou sport.



Surse: usmint.gov, apnews.com, eu.burlingtonfreepress.com, wikipedia.org



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu