În prima lună a anului, colecționarii de monede comemorative de 2 Euro au avut parte de punerea pe piață a patru noi monede, după cum urmează:
În prima lună a anului, colecționarii de monede comemorative de 2 Euro au avut parte de punerea pe piață a patru noi monede, după cum urmează:
Botswana, fostul dominion Bechuanaland, una dintre cele mai puțin populate țări ale lumii, cu o populație puțin peste 2 milioane de locuitori la o suprafață comparabilă cu a Franței, își obține independența de sub dominația britanică în 1966, dar moneda proprie apare doar 10 ani mai târziu, în acest interval folosindu-se randul sud-african.
Începând cu primul trimestru al anului 2024, cele două bănci emitente de bancnotă din Macao (Banco Nacional Ultramarino și Banco da China) au pus în circulație serii actualizate pentru bancnotele de circulație locale. Astfel, în februarie 2024, au fost puse în circulație bancnotele de cupiurile de 10 și 20 Patacas, la finalul lunii ianuarie 2025 cele de 50 și 100 Patacas iar în 2026 urmează bancnotele cu cupiurile de 500 și 1.000 Patacas.