După căderea Imperiului Otoman și războiul turc de independență (inclusiv epurări etnice și genocidul armean), în 1923 este fondată Republica Turcă. Sistemul monetar este așezat la 100 kurus = 1 liră.
Primele două monede de 1 lira (pe care scrie 1 lira, pentru că există o monedă de aceeași valoare, dar care are înscrisul 100 kurus) din istoria republicii portretizează pe primii doi președinți : Mustafa Kemal Atatürk și Mustafa İsmet İnönü. La introducerea în Turcia a legii numelor de familie fixe, primul, născut sub numele de Ali Rıza oğlu Mustafa a primit de la Parlamentul Turc supranumele de Atatürk (părinte al Turciei). La rândul său, Mustafa İsmet a primit de la Atatürk numele de İnönü, după o localitate din Anatolia, unde victoriile sale au întors soarta războiului greco-turc din 1919-1922 și au permis recuperarea Traciei de Est de către Turcia.
Monedele sunt ambele din argint 830, cu o greutate de 12 g și un diametru de 29 mm. Reversul este identic: semiluna cu colțurile în sus, cu două spice de grâu în interior, între ele valoarea și anul, iar deasupra o stea.Aversul are imaginea fiecărui președinte, înconjurată de numele republicii: Türkiye Cumhuriyeti. Muchia ambelor monede prezintă segmente striate alternând cu inițialele T.C. Interesant este că deși Atatürk a murit în noiembrie 1938, lira cu portretul său este emisă inclusiv cu milesimul 1939, în timp ce lirele cu İnönü sunt bătute doar în 1940 și 1941, deși acesta a fost președinte până în 1950.
Pe de altă parte, dacă părintele fondator Atatürk este o prezență constantă pe monedele turcești, în diverse ipostaze și portretizări, İnönü este singurul personaj real care mai apare pe monedele de circulație din Turcia în afară de Mustafa Kemal. Cel puțin deocamdată...
Bogdan Jovi
24.05.2021
#atlasulbanilor #numismaticapentrutoti
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu