Astăzi, 24.11.2021, Banca Naţională a Poloniei a pus în circulaţie a doua monedă din acest an din seria „Descoperă Polonia”, monedă dedicată fostei Mănăstiri Benedictine Muntele Sfintei Cruci.
Aversul monedei este cel standard al monedelor de 5 Zloţi, fiind menţionate denumirea ţării, denominarea şi anul baterii. În centru apare stema naţională a Poloniei, vulturul cu cioc de aur.
Pe revers, se poate observa poarta Mănăstirii, biserica şi o parte dintr-un corp de clădire adiacent bisericii. De jur împrejur se poate citi numele Mănăstirii. În partea dreaptă se poate observa un element securitate având inscripţionat iniţiale NBP ale Băncii Naţionale a Poloniei.
Situată în partea de est a Munţilor Lysogory, fosta Mănăstire Benedictină a Muntelui Sfintei Cruci (Swiety Krzyz) este un monument de o importanţă aparte pentru cultura poloneză datorită valorii sale istorice şi religioase. Unele surse atribuie înfiinţarea mănăstirii lui Boleslav cel Viteaz, în anul 1006, altele îi atribuie înfiinţarea Prinţului Boleslav al III-lea Gură Strâmbă, în prima jumătate a secolului al XII-lea. La începutul secolului al XIV-lea, mănăstirii i-au fost donate relicve din Sfânta Cruce, transformând-o astfel în cel mai vechi şi important sanctuar din Polonia, precum şi într-un loc de pelerinaj pentru toate clasele sociale.
Moneda are un tiraj total de 1.000.000 buc.
Surse: nbp.pl, kielce.travel, mennica-gdanska.pl, poland.travel, wikipedia.org
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu