Prima monedă comemorativă de 2 Euro a Finlandei din acest an a fost pusă în circulaţie vineri, 11.02.2022. Moneda este dedicată Anasamblului Naţional de Balet al Finlandei, care îşi sărbătoreşte centenarul în acest an.
Aversul monedei este
o creaţie artistică intitulată ”Kukoistus”
(Splendoare), care surprinde puterea şi esenţa dansului. Rosita Kivinen,
designerul monedei a abordat tema monedei într-un stil curajos, contemporan şi dinamic.
Anul emiterii este trecut cu cifre mari, suprapuse peste desenul principal, iar
în partea de sus se observă iniţialele FI.
Reversul
monedei este cel standard al monedelor Euro.
Premiera
spectacolului Lacul Lebedelor în ianuarie 1922, desfăşurat în prezenţa
preşedintelui ţării, a fost un moment cultural istoric, fiind vorba de primul
spectacol de balet prezentat în Finlanda. Până în acel moment, spectacolul
fusese interpretat doar de artişti ruşi sau cehi.
Surse: moneta.fi, coin-database.com.
#atlasulbanilor #numismatica #monede #notafilie #bancnote #finlanda #2euro #2euro2022 #ab2022 #numaidesprebani
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu