Arabia_Saudită (2020) – nouă bancnotă de circulaţie de 5 Riali

Autoritatea Monetară a Arabiei Saudite a anunţat punerea în circulaţie începând cu data de 05.10.2020, a unei noi bancnote de circulaţie de 5 Riali, din polimer, parte a celei de-a şasea generaţii de bancnote a Regatului. Designul şi culorile noii bancnote sunt similare cu cele ale bancnotei aflate în circulaţie, bancnotă ce are la bază bumbacul. Bancnota este prevăzută cu toate caracteristicile unei bancnote moderne: fir de siguranţă magnetic, tipărire în relief, fereastră transparentă, cerneală iridescentă, cerneală fluorescentă, microtipărire, elemente de recunoaştere pentru persoanele cu deficienţe de vedere.

Pe aversul bancnotei este prezentat portretul Custodelui celor Două Moschei Sfinte Regele Salman bin Abdul Aziz Al Saud. În fundal apare câmpul petrolifer Shaybah din deşertul Rub’ Al-Khali / Empty Quarter, unul dintre cele mai mari câmpuri petrolifere din lume. Fereastra transparentă este o combinaţie între stema Regatului, respective logo-ul programului naţional de dezvoltare Saudi Vision 2030 (program ce are 3 obiective principale privind transformarea şi dezvoltarea Arabiei Saudite în - inima lumii arabe şi islamice, hub financiar regional şi punte între trei continente).

Pe revers imaginea principală prezintă flori de camp din flora Arabiei Saudite. Spre deosebire de avers care cuprinde informaţii în limba arabă, reversul prezintă informaţii în limba engleză.

Caracteristici: culoare predominantă violet, dimensiuni 145x66 mm.






Surse:

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu