Kazahstan – noi monede comemorative de 500 și 100 Tenge ”Abai”

Pe 10 August 2020, Banca Națională a Kazahstanului a lansat 3 monede comemorative de colecție dedicate împlinirii a 175 de ani de la nașterea lui Abai Kunanbayev, poet și educator kazah, cunoscut conaționalilor săi ca și Abai. Monedele fac parte din seria ”Personaje”, serie dedicată personalităților istoriei kazace. 

Cele 3 monede sunt realizate în trei variante, cu două denominări: 500 Tenge (argint 925, proof, 31,1 g / 38,61 mm / tiraj 1.500 buc) și 100 Tenge (una realizată din aliaj de cupronichel UNC blister, 15 g / 33 mm /tiraj 8.000 buc., celalaltă din aliaj de zinc, cupru și nichel UNC, 11,17 g /31 mm / tiraj 15.000 buc.). 

Diferențele de design între cele 3 monede sunt minime, în cele ce urmează fiind prezentată moneda de 100 Tenge din aliaj de zinc, cupru și nichel (alpaca). 

Pe avers găsim stema republicii Kazahstan, înconjurată pe stânga și dreapta de denumirea țării în kazahă și engleză "QAZAQSTAN RESPÝBLIKASY ∙ REPUBLIC OF KAZAKHSTAN". Pe exterior, regăsim modele grafice tradiționale kazace. În partea de jos, în centru este menționată denominarea monedei, în cazul nostru 100 Tenge. 

Pe revers găsim portretul lui Abay Kunanbayev. Deasupra portretului apare menționat 175 JYL, dedesubt numele ABAI. În dreapta, apare o panglică stilizată reproducând un model tradițional baskur (un stil de țesătură) din yurtele kazace, anii 1845-2020 (anul nașterii lui Abai, respectiv anul baterii monedei) și o călimară cu o pană stilizată. 

Abai Kunanbaev, cunoscut mai ales ca Abai („cel atent, cel prudent“), a fost un scriitor, compositor, filozof și poet iluminist kazah, renumit mai ales ca reformator al culturii materne in directia apropierii de cea rusa in special si de cea europeana in general, in deplin acord cu preceptele islamului luminat.Sub influența literaturii clasice ruse, a orientat literatura kazahă pe făgașul realismului critic. 

Versurile lui, de inspirație folclorică au înfierat aristocrația feudală și birocratică; ele au contribuit la trezirea conștiintei naționale a poporului kazah. Kunanbaev e considerat întemeietor al literaturii naționale din Kazahstan. A tradus în kazahă din operele lui Pușkin, Krîlov, Lermontov ș.a. 


Moneda 100 Tenge


Abay Ibrahim Qunanbayuli (Abai)

Yurtă tradițională kazahă


Surse:


https://nationalbank.kz/kz/news/press-relizy/9735

https://nemira.ro/abai-kunanbaev

https://en.wikipedia.org/wiki/Abai_Qunanbaiuly

https://www.numismatica-visual.es/2020/08/monedas-para-el-ilustre-abay-kunanbayev/?fbclid=IwAR3p4FL-ivMY4syovI0AUEVnT-W7uDZ1s9e54yyAO2w9aUMwIWxy9vueKc8

https://nemira.ro/cartea-invataturilor

https://kazakh-tv.kz/en/view/culture/page_208337_the-main-decoration-of-the-yurt-baskur

https://all.biz/yurta-kazakh-12-rope-g313417KZ

https://www.facebook.com/KAZEMBRO/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu