#SUA (2022) – a treia monedă de 25 cenţi a noii serii “Femei Americane: Wilma Pearl Mankiller

În data de 06.06.2022. Monetăria SUA a pus la vânzare, în cantitate limitată, a treia monedă de 25 cenţi din seria “Femei Americane”, monedă dedicată şefei naţiunii Cherokee, Wilma Pearl Mankiller. Evenimentul a avut loc în Tahlequah, la Muzeul Capitol, Muzeul Naţional al naţiunii Cherokee. Moneda va fi disponibilă publicului larg începând cu data de 14.06.2022.


#Rusia (2022) – monedă comemorativă de circulaţie de 10 Ruble: Regiunea Ivanovo

Banca Naţională a Rusiei a pus în circulaţie la data de 30.05.2022, o nouă monedă bimetalică de 10 Ruble din seria „Federaţia Rusă”, monedă dedicată Regiunii Ivanovo.


#Malaezia (2022) – monede comemorative de colecţie de 1 şi 10 Ringit: 50 de ani de la înfiinţarea Autorităţii Malaeziene de Dezvoltare a Pescuitului.

Cu ocazia aniversării a 50 de ani de la înfiinţarea Lembaga Kemajuan Ikan Malaysia (LKIM) / Autoritatea Malaeziană de Dezvoltare a Pescuitului, Banca Centrală a Malaeziei a pus spre vânzare la data de 23.05.2022, două monede comemorative de 1 Ringit (aur nordic, tiraj 10.000 buc.) şi 10 Ringit (argint .925, color, tiraj 1.000 buc.).