#Kârgâzstan (2024) – noi bancnote de circulație de 20, 50 și 100 Som

Cu ocazia aniversării a 30 de ani de la introducerea monedei naționale, Banca Națională a Republicii Kârgâze a pus în circulație începând cu data de 15.02.2024, trei noi bancnote cu cupiurile de 20, 50 și 100 Som. Aceste trei bancnote vin în continuarea celor trei puse în circulație anul trecut, având cupiurile de 200, 500 și 1.000 Som. 

Bancnota de 20 Som are pe avers portretul lui Togolok Moldo (Togolok Subanovich Moldo 1860-1942), poet și compozitor de cântece populare. În fundal munți. În partea dreaptă filigranul, cu portretul aceluiași Togolok Moldo. Pe revers, este prezentat caravanseraiul Tash Rabat, parte a Drumului Mătăsii și una din cele mai vechi clădiri din Kârgâzstan. Dimensiunea bancnotei 120 х 58 mm, culoare roșie. 

Bancnota de 50 Som are pe avers portretul lui Kurmanjan Datka (Țarița din Alai 1811-1907), politiciană și conducătoare (Datka) a regiunii Alai. În fundal munți. În partea dreaptă filigranul, cu portretul aceleiași Kurmanjan Datka. Pe revers, este prezentat un ansamblu arhitectonic din orașul Uzgen, un alt punct de reper de pe Drumul Mătăsii. Dimensiunea bancnotei 126 х 61 mm, culoare portocalie. 

Bancnota de 100 Som are pe avers portretul lui Toktoguł Satilganov (1864-1933), cel mai faimos poet și cântăreț de improvizație kârgâz. În fundal munți. În partea dreaptă filigranul, cu portretul aceluiași Toktoguł Satilganov. Pe revers, este prezentat barajul Kurpsai. Dimensiunea bancnotei 132 х 63 mm, culoare albastră.


Surse: nbkr.kg, banknotenews.com, news.notafilia.pl, wikipedia.org . 

 #atlasulbanilor #numaidesprebani #monede #bancnote #numismatica #notafilie #kargazstan #som


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu